Lucasfilm ia în considerare o adaptare a poveştii din Knights of the Old Republic

18 apr. 2019
Valentin

Fanii cereau de mult o adaptare a poveştii din popularul joc video Star Wars

Saga Skywalker se va încheia odată cu lansarea lui Star Wars: The Rise of the Skywalker, însă Lucasfilm are deja în plan alte producții. Despre una dintre acestea, ce se va inspira din povestea jocului video Star Wars: Knights of the Old Republic, a vorbit într-un interviu acordat MTV.com președinta Lucasfilm, Kathleen Kennedy. Ea a confirmat lucrul la proiect, însă a subliniat că este încă într-o fază preliminară.

„Este ceva ce se află mereu în centrul discuţiilor noastre. Da, dezvoltăm acum ceva în sensul acesta pentru a vedea în ce direcţie să o luam. Momentan, nu am idee cum se vor aşeza lucrurile şi trebuie să fim foarte atenţi pentru că filmele Star Wars au un ritm al lansărilor pe care nu vrem să îl afectăm, să pară că sunt prea multe odată. Dar nu avem un glob de cristal, nu putem prevedea cum evoluează lucrurile. Am încercat puţin cu Solo [A Star Wars Story], să vedem dacă putem lansa două filme pe an şi dacă merită să mergem pe linia aceasta şi ne-am dat seama că nu, aşa ca am dat puţin înapoi. Dar asta nu înseamnă că nu ne gândim să adaptăm multe alte poveşti, pentru că, de fapt, asta face incitant universul Star Wars”, a spus Kennedy.
Conform declaraţiilor producătoarei, franciza Star Wars va lua o pauză după The Rise of the Skywalker, vreme în care va fi pusă la punct strategia pe următorii zece ani.

Au fost cooptaţi în echipă, pentru viitoarele proiecte, Rian Johnson (regizorul lui Star Wars: Episode VIII – The Last Jedi a fost anunţat la cârma unei noi trilogii) şi creatorii serialului Game of Thrones, David Benioff şi D.B. Weiss, despre care s-a spus că vor regiza o serie Star Wars a cărei acţiune se petrece cu mult înaintea evenimentelor din saga Skywalker, motiv pentru care se speculează că proiectul de care se vor ocupa va fi chiar Knights of Old Republic.

Anul acesta însă, fanii Star Wars vor putea urmări două aventuri plasate în celebrul univers SF. Star Wars: The Rise of Skywalker se lansează în cinematografe în decembrie (pe 20 decembrie la noi), iar primul sezon din serialul The Mandalorian va avea premiera o lună mai devreme (12 noiembrie), pe noul canal de streaming online Disney+.
Sursa : https://www.cinemagia.ro/stiri/lucasfilm-isi-planuieste-strategia-pe-zece-ani-si-ia-in-considerare-o-43103/

  • Comentarii
  • Niciun comentariu.
    Vrei sa fii primul care comenteaza?